Fostul meu coleg...

Nu stiu, cred ca fiecare dintre voi a avut sau are un coleg ciudat...traznit...nebun.
Nu jignesc, colegul respectiv nu e prost...dar e atata de ametit incat...

Am avu si eu un astfel de coleg. Sa i zicem Florin-Mihai. Cunoscatorii il vor recunoaste, dar cum aici nu vreau sa se simta nimeni jignit, numele lui va ramane secret.
Urmeaza niste fapte:

1. Din nu stiu ce neintelegere, in anul I de facultate am inteles ca il cheama Mircea. Mircea in sus, Mircea in jos. EU si gashca mea de colegi asa i ziceam. El raspundea, totul bine si frumos pana cand odata, trebuie sa-l sun...am sunat acasa si mi-a raspuns mama lui. A urmat un dialog:
-Buna ziua, familia x?
-Da
-Cu Mircea va rog.
-? Care Mircea? Aici nu sta nici un Mircea.
-Pai nu aveti nr de telefon xxx xxx xxx ?
-Ba da...
-Si nu sunteti familia X?
-Ba da, dar nu avem Mircea in familie.
-Pai, nu aveti un fiu?
-Ba da, dar nu il cheama Mircea ci Florin-Mihai.
-.... (pereplex)
In fine, nu gresisem numarul, nu era nici el acasa....
A doua zi le zic la colegi tarashenia. Prapad de ras.
Vine si Florinel al nostru, si il intreb:
-Pe tine nu te cheama Mircea?
-Nu. De ce?
-Pai de ce raspunzi la Mircea daca NU TE CHEAMA MIRCEA?
-Pai am vazut ca voua va place sa-mi spuneti asa si am acceptat.

Aventuri din tinerete

Cand eram mai mic, acum 4-5 ani, cutreieram tara in lung si in lat din doua motive. Fiind dinamovist convins, aveam o deplasare pe luna prin tot felul de orase. Fiind un chater desavarsit am cunoscut o multime de oameni interesanti carora le faceam vizite.

Povestea este despre un drum de-al meu, la Oradea.
Era primavara lui 2004 si am fost acolo la Timisoara la meci si apoi la Oradea la cineva. Ca sa va dati seama cat eram de "dereglat", am ajuns la Oradea seara pe la 19.00 iar la 22.00 eram deja liber sa plec inapoi. Singurul tren (un personal, spre Cluj) era la pe la 2 dimineata, frigul incepea sa se lase iar noaptea era tot mai neagra.
Nici o problema mi-am zis, ia sa ma duc la gara, macar sa vad drumul pana acolo. Zis si facut, am luat-o spre gara, dar m-am ratacit.
Va dati seama, noapte, oras strain, era o zi din cursul saptamanii... Tot ratacind pe strazi, am observat un tip, impreuna cu o tipa , care avea o cutie de pizza in mana. Tipul, cu o fata de racket, destul de solid, nu parea genul de om pe care sa-l intalnesti noaptea pe strazi dar in lipsa de alte alternative am mers sa-l intreb de gara. A urmat dialogul :
EU: -Salut!!! Imi zici terog si mie, unde e gara?
EL(usor sictirt): - Ia-o pe strada asta...ti inainte, bla bla, aproape.
Eu(multumit ca era aproape):- Multumesc.
Dau sa plec, fac 3-4 pasi.
El(tipand): Auzi, hai putin.
Eu (stresat, panicat, dar si linistit, era tipa langa el, luand o fata de dur): Da.
Merg langa el.
El(dur) : De unde esti?
Eu(la draq, om strain, oras strain): Din Targu Mures.
El (mai putin dur): Si pleci in seara asta?
Eu :Da.
La care el, gestul suprem, imi intinde cutia de pizza, zambind : Poftim.
Eu(pereplex): Multumesc.
Ma rog, am ramas masca, am luat cutia de pizza si am mers la gara. Am gasit gara, era 11 noaptea, mai aveam 3 ore si ceva pana venea trenu, am decis sa plec prin oras, sa gasesc un net-cafe, sa stau acolo boschet. Nu prea imi venea sa mananc, dar la foamea care o aveam, am ciugulit 2 felii. Tin sa precizez ca nici bani nu prea mai aveam...
Va dati seama, un tip, cu o cutie de pizza in mana, prin centrul Oradiei. La fiecare grup de tineri stransi pe acolo se auzea :PizzaBoy.
Fatza baiatului de la net-cafe era total pereplexa cand am cerut 2 ore pe net, cu cutia de pizza in mana.
- Mancatul e interzis in internet. Si la 12 inchidem.
In fine, iau pana la 12, la 12 plec. Ajuns la gara, pe la 12.30 nu aveam ce face, asa ca decid sa caut stadionul. E aproape de gara (cunoscatorii probabil il stiu).
Pe la 1 sunt iar in gara, astept sa traga personalul. Eu si boschetarii ce eram pe acolo. Mancam pizza ca un boschet pe banca in gara.
Vine personalul, tot eu si boschetarii ne urcam si fiecare isi cauta un compartiment in care sa stea. In fine, gasesc un compartiment acceptabil, mai mananc o felie si incerc sa dorm.
M-am trezit dupa o ora, tremurand tot de frig cand trenul parasea orasul...urata senzatia, sa ai toate hainele pe tine, sa te ghemuiesti intr-un colt de bancheta, sa tremuri tot de frig si sa nu ai ce face, iar afara sa fie o bezna desavarsita...
In fine...statiile trec, se face mai cald putin, adorm din nou...Cand mai era 1 ora pana la Cluj se umple trenul. Apare insa o mica problema...ma doare usor burta. WC-ul nu era folosibil, imi zic ca pana la Cluj tine.
Cand am ajuns la Cluj, pe la 7 jumate, durerea usoara s-a transformat in crampe, care veneau cate una la 5 minute si erau tot mai dureroase.
Cobor si caut WC-ul din gara... Intru, platesc taxa, cer hartia, cand intru in cabina...WC turcesc...(pentru cine nu stie, nu este vas, ci doar o gaura). La cum ma durea burta...nu prea ma puteam risca, cine stie in ce directie sarea ce iesea de acolo. Mai caut...
Tanti de la wc imi zice sa incerc la wc din gara mare....ajung acolo dupa o pauza de 2 min cand o crampa puternica m-a facut sa-mi doresc moartea...acolo aceeiasi poveste.
Ies din gara, in fata garii, vad o bodega. O alta crampa mai nasoala imi taie rasuflarea si ma face sa vad negru. Ma tarai mai mult decat merg, si intru in bodega. Cer un suc, (crampa ma lasase), si astept sa vina alta... NU dureaza nici 3 min si merg la wc...bomba: nu aveau vase, tot turcesti. Din nou, riscul era imens... sa merg pana acasa cu blugii murdari...
Crampa trece, cu un zgomot imens din burta, ies afara, am 3 min sa gasesc wc. Va dati seama, cu mana la burta, cu fata nedormita, ca un boschet, tarandu-ma prin gara sa caut toaleta. Cutia ramasese in tren.
Intru intr-un restaurant jegos din gara...nu mai cer nimik, intru la wc.
Supriza, avea vase, dar din pacate, usa era inchisa...merg la bar, dar fata cu cheia plecase cica pe afara, sa o astept...o noua crampa ma face sa mi se intunece privirea.
Fac o paranteza...toti stiti ce inseamna cand trebuie...daca trebuie, trebuie... daca opui rezistenta la infinit, tot va iesi...
Crampa trece, dar simt ca ceva sta sa cedeze...
Ies in strada, deja mintea imi cocea tot felul de planuri. Cel mai indraznet era sa ma sui in primul tren si sa fac...
Nu apuc sa imi duc planul la indeplinire, cand vad o pizzerie misto, undeva vis-a-vis de gara. Fug acolo, comand un suc si astept.
Nu dureaza mult, intreb unde e wc, intru. Misto, usa de la wc nu se inchide bine, macar cea de la cabina e inchisa. Intru in cabina, FERICIRE: au vase.
Nu mai astept, ma pun si... Dumnezeu cu Mila... In fine, nu detaliez amanunte, dar Doamne Fereste...
Ok, ca tot omu, ma ridic, ma sterg...trag apa...CE? Apa e stricata. Nu mergea trasa. Imi venea in cap doar scena din Tantalaul si Gogomanul, cand ramane blondu in wc si se apuca sa i repare la tipa bazinul, sa traga apa...
Ce sa fac? Deshid bazinul pe acolo, problema e ca nu era apa...caut robinetu, problema era ca NU EXISTA ROBINET.
Mi-a ramas o singura solutie: sa ies si sa plec. Ies, ma imbrac, cand cineva de la o masa da sa intre la wc...Nu astept sa si iasa afara...deja eram la 2 strazi distanta.
Ce sa zic... aproape 30 de minute au trecut ca 30 de ore...
In fine, de aici povestea devine banala, am asteptat trenul si am mers spre casa fara alte incidente.

De ce am blog?

Raspunsul e simplu: de plictiseala.
Ma chinuia talentul sa scriu, asa ca am deschis un blog. Mi-a luat 10 minute, sa intreb o amica ce si cum si iata-ma blogger.
Probabil in maxim 2 saptamani imi va trece si "bloggaiala" asta, deocamdata incerc sa vad ce pot compune.